Business cu arme și cum a fost prejudiciat statul cu milioane de dolari


Toată operațiunea cu vînzarea complexelor de rachete antiaeriene, a început încă în anul 2015.
Așadar, la data de 10 decembrie 2015, ex-ministrul apărării de atunci Anatol Șalaru, a semnat un ordin prin care a ordonat transmiterea complexelor de rachete antiaeriene S-125 M1 de la balanța Ministerului Apărării, la balanța Aeroportului Internațional Mărculești. Acest ordin a fost chipurile în scopul fortificării bazei materiale a aeroportului, însă în realitate, totul era o schemă bine pusă la cale de Șalaru și gașca. Ordinul îl vedeți anexat mai jos.

Peste cinci zile, pe 15 decembrie 2015, de către generalul Igor Cutie, a fost instituită o comisie care a organizat predarea bunurilor materiale de la balanţa MA la balanţa ÎS „Aeroportul Internaţional Mărculeşti”.
Pentru a nu ridica multe semne de întrebare, complexele de rachete erau scoase de pe teritoriul bazelor militare de la Dănceni, Durlești și Băcioi pe timp de noapte, de obicei după miezul nopții, iar toată informația despre timpul, ora și traseul de deplasare se țineau în mare secret.
Chiar și așa, în posesia noastră au ajuns materiale video cum erau scoase complexele de rachete pe timp de noapte pe care le puteți vedea mai jos.

După cum am scris anterior, complexele erau scoase de pe teritoriul bazelor militare mai multe nopți cu interval de cîteva zile.

Chiar dacă inițial conform ordinului semnat de Șalaru cele trei complexe de rachete sunt transmise Aeroportului Mărculeşti „în scopul fortificării bazei materiale”, deja pe 25 decembrie 2015, întreprinderea anunţa în Monitorul Oficial  că la 12 ianuarie 2016 va avea loc o licitaţie cu „strigare”, fiind expuse cele trei complexe de rachete la preţul de 600 de mii USD, echivalentul a 11,7 milioane de lei. Aeroportul Mărculești anunţa că la licitaţie pot participa rezidenţi şi nerezidenţi ai Republicii Moldova, iar doritorii urmau să achite o taxă de participare de 300 USD.
Pentru a încurca ițele, cei implicați, ba au anunțat licitația, ba au anulat și tot așa de cîteva ori.
*****
Între timp, am făcut mai multe sesizări către Procuratura Generală a Republicii Moldova și Centrul Național Anticorupție pe faptul dat. Ulterior am primit confirmare că a fost intentat un dosar penal care era gestionat de cei de la CNA. Mai jos puteți vedea și dovada…

Chiar dacă era pornit un dosar penal, cei care au pus schema la cale nu au renunțat la ea, ba mai mult ca atît, au organizat chipurile o licitație de rîsul găinilor, la ea participând o singură firmă, „S-Profit” LTD, cu sediul în Marea Britanie. Ea a şi cîştigat licitaţia, oferind pentru cele trei complexe de rachete 660 de mii USD, echivalentul a 12,9 milioane de lei.  La o zi de la desfăşurarea licitaţiei, Ministerul Apărării revine la subiect, cu un prim comunicat de presă, prin care anunţa că instituţia „scapă de armamentul sovietic învechit şi ieşit din uz”, deşi anterior îl declara bun „de fortificare”.
Controversata firmă, cea care s-a oferit să plătească cei 660 mii USD pentru cele trei complexe de rachete este fondată în iulie 2011 în Marea Britanie, cu adresa juridică în oraşul Londra, str. Bedford, oficiul 11, având un capital social de doar o mie de lire. Directorul companiei este cetăţeanul ucrainean Artem Zabora, astăzi în vârstă de 34 de ani. Un alt director al acestei companii care figurează în acte este Ian Taylor, un personaj cunoscut pentru businessul pe care l-a creat prin înfiinţarea de firme off-shore pentru cei care doresc să-şi camufleze identitatea.
*****
Planul și schema începută de Șalaru a fost dusă la bun sfîrșit, chiar dacă pentru asta a fost nevoie de mai mult timp, chiar dacă este intentat un dosar penal, chiar dacă statul este prejudiciat cu milioane de dolari și în pofida faptului că astfel a fost diminuată capacitatea de apărare a Republicii Moldova, iar spațiul aerian rămîne neprotejat.
Potrivit unor date publicate de Organized Crime and Corruption Reporting Project, firma „S-Profit”, care a cumpărat din Republica Moldova cele trei complexe de rachete plătind 660 de mii de USD, a propus, spre vînzare, companiei de stat ucrainene „Ukrinmash” un obiect similar cu cele achiziţionate din ţara noastră pentru 6 milioane de USD.
Ați înțeles care este profitul din schemă ? Au investit 220 000$ pentru un complex de rachete, iar ulterior l-au vîndut cu 6 000 000 $.

P.S. Între timp, Șalaru de mînă cu Băsescu fac așa numita unire, desigur cu permisiunea celor de la PD, exact cum le-au permis și schema cu complexele.

Facebook Comments