Emisiunea ”Logica Puterii’’. Invitați: Grigore Novac și Valeriu Reniță

 

https://sputnik.md/radio_emisiuni_logica_puterii/20171211/16075438/logica-puterii-tatiana-cebotari-novac-renita.html

Proiectul de lege privind modificarea Codului Audiovizualului a fost votat în Parlament, în prima și a doua lectură. Documentul a fost susținut de 61 de deputați

Autorii proiectului de lege susțin că aceste condiţionalităţi sunt necesare pentru a asigura securitatea informaţională a statului prin impunerea anumitor limitări pentru transmisia sau difuzarea emisiunilor informativ-analitice şi politice străine, la producerea cărora nu se ţine cont de standardele şi rigorile internaționale, prevăzute, în special, în Convenţia Europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră.

De altă parte, socialiștii critică dur decizia majorității deputaților care și-au dat votul pentru acest proiect de lege și susțin că astfel este limitat accesul la informație a cetățenilor, iar relațiile cu Federația Rusă se complică și mai mult.

Aceste subiecte au fost discutate de jurnalista Tatiana Cebotari, în cadrul emisiunii „Logica Puterii”, cu deputatul socialist Grigore Novac și jurnalistul Valeriu Reniță.

Read more: https://sputnik.md/radio_emisiuni_logica_puterii/20171211/16075438/logica-puterii-tatiana-cebotari-novac-renita.html

 

Facebook Comments