SUA și Europa, plămădesc un nou lider al opoziției de dreapta

În ultima perioadă, asistăm la mai multe mișcări tectonice a politicii moldovenești. Aceste mișcări sînt mult mai evedențiate pe eșichierul de dreapta, acolo unde se dau bătălii crîncene pentru fotoliul de lider. Dacă pentru actuala guvernare de dreapta avem claritate totală, atunci pentru opoziția de dreapta nu o avem deloc.
*****
Lupta dintre Andrei Năstase și Maia Sandu
Această rivalitate camuflată dintre liderii celor două partide a început imediat după ce Maia Sandu și-a înregistrat oficial Partidul Acțiune și Solidaritate. Această rivalitate în principiu era una firească, avînd în vedere că ambii se poziționau pe același segment politic, ambii aveau practic aceleași mesaje și tot ambii luptau pentru același electorat.

Pînă la apariția PAS, cei de la Platforma DA aveau creștere bună în rating dar și în rîndurile membrilor de partid, iar odată cu aparița PAS-ului, nu doar că au stagnat, dar a fost și emigrări masive de activiști și electorat către cei de la PAS. Și unii și alții, au pus miza să rupă cît mai mult electorat și activiști de la regretatul PLDM, care nu mai cred că poate fi resuscitat, dar se dorește ca să revină pe arena politică prin aceste două proiecte politice, PAS și PPDA.

Primele conflicte directe au apărut încă în 2016, atunci cînd Năstase care se vedea drept lider al opoziției de dreapta și care dorea să fie candidat la scrutinul prezidențial, a fost dat la oparte de către Maia Sandu, motivul fiind unul simplu, chipurile americanii au făcut un sondaj, iar conform acestui sondaj închis, Năstase are un rating mai mic decît Sandu. Ce a urmat știm cu toții, Sandu a candidat la prezidențiale și a pierdut în fața actualului Președinte al Republicii Moldova Igor Dodon.

Aceste acțiuni au avut consecințe extreme de negative pentru cei de la Platforma DA, deoarece partidul și Năstase s-au prăbușit în sondaje, iar pentru a resuscita partidul și pentru a îndrepta situația era nevoie de a participa la un alt scrutin unde locomotiva de bază să fie Năstase și Platforma DA, lucru pe care l-au și făcut la alegerile locale din primăvara acestui an.
Apropo, al doilea val de conflicte dintre PAScuDA au avut loc din cauza candidatului unic la alegerile locale, Sandu dorea inițial să candideze ea personal, dar pe urmă dorea să înainteze alt candidat.

Despre faptul că miza lui Năstase nu era fotoliul de primar, dar era ca să reanimeze ratingul personal și al platformei DA, eu am scris și anterior.
Poftim și link-ul http://novac.md/maia-sandu-l-a-vindut-pe-andrei-nastase/ .
Acum este limpede că am avut dreptate, cei din tabăra lui Năstase au și uitat deja că alegerile nu au fost validate, deja nimeni nu mai protestează iar mesajele lor sînt cu totul altele.

O să avem un nou lider al opoziției de dreapta ?
Pe fonul tensiunilor care au luat amploare între Sandu și Năstase, atît europenii, cît și americanii îți doresc un nou lider al opoziției de dreapta care ar coagula toate forțele de dreapta în jurul său.
La Bruxelles și la Washington au înțeles că rivalitatea dintre Sandu și Năstase poate fi oprită doar în situația în care o să apară un nou lider.

Se pare că acest lider a fost identificat, chiar a și primit blagoslovire de peste ocean și din Europa, inclusiv și Partidul Popular European. Această persoană este nimeni altul decît Octavian Țîcu, pe care în ultima perioadă îl vedem ieșind tot mai des la rampă.

Din informația pe care o am, în perioada imediat următoare, Octavian Țîcu, o să apară tot mai des pe ecranele televizoarelor, o să participle activ la conferințele de presă, la emisiuni tv, o să fie activ pe facebook, presa o să scrie tot mai mult despre el și despre mesajele pe care le promovează, o să participle activ la protestele organizate de opoziția de dreapta inclusive la cel din data de 26 august.

La fel, pentru poziționare și credibilitate, Octavian Țîcu o să atace tot mai des diferiți lideri de partide, primele persoane în Stat, o să vină cu atacuri în adresa diferitor politilogi,lideri de opinie etc.

Cred că deznodămîntul acestei versiuni, îl vom avea cît se poate de curînd, pînă la sfîrsitul lunii august o să fie clar, iar începînd cu luna septembrie o să fie și mai evidențiat.

Facebook Comments